Istoria Istanbulului
Perioada antică
Fondarea cetății
Cea mai mare parte a surselor antice atribuie fondarea coloniei grecești Byzantion unui personaj legendar pe nume Byzas, navigator și războinic încercat, plecat din cetatea Megara cu populație doriană. Eusebios din Cesareea a avansat și o dată precisă a fondării : "cel de al treilea an al celei de a treizecea olimpiade" ceea ce conduce la anul 667 e.N. Toponimul a putut deriva din verbul buzō, care semnifică "a strânge - a apropia" putând fi o aluzie la fizionomia Bosforului, care este o "trecere (poros) restrânsă". Nu trebuie ignorată nici o eventuală influență a limbii trace, toponimul putând deriva din onomastica locală cu semnificația de țărm sau margine.
Perioada clasică și elenistică
După cele relatate de Polybios, Grecia cumpăra piele, sclavi, miere, ceară sau alimente sărate și aducea cu preponderență ulei și vin. In ciuda posibilei prosperități agricole, cetatea era înconjurată de populații inamice de origine tracică, fiind supusă fără încetare invaziilor ce devastau teritoriul din afara zidurilor. Cu ocazia expediției spre Sciția, în anii 513-514 e.A, regele persan Darius I-ul a supus toate cetățile grcești din Ionia (Asia Mică), dar și pe cele Helespontice. Byzantion a contribuit și el cu nave pentru traversarea armatelor persane peste strâmtoare, dinspre Asia Mică spre Tracia. Herodot a relatat că armata de invazie persană reunea 700.000 de oameni, fiind însoțită de 600 de nave. Ulterior grecii ionieni, vasali ai lui Darius, au pus stăpânire pe Byzantion în anul 504 e.A, iar mai târziu generalul persan Mardonios, în 490 e.A, cu ocazia primului război medic încheiat cu victoria grecilor la Marathon. Regele spartan Pausanias, comandantul armatei grecești în victoria de la Plateea (479 e.A), a pus stăpânire pe Byzantion în anul 477 e.A, cu gândul ascuns de a crea un regat în calitate de simplu aventier. Comportamentul său cu fast oriental a devenit odios pentru populație, astfel că atenienii au avut o sarcină ușoară pentru a-l izgoni, în 472 e.A. Tot în anul 472 e.A, Byzantion-ul a trăit o experiență astrofizică curioasă. Deasupra orașului a căzut o funingine neagră, probabil rezultat al unei explozii aeriene la mare altitudine, sau un transport de funingine vulcanică. Fenomenul a fost atestat de Procopios, Ammianus Marcellinus, Theophanos și alții. In anul 439 e.A, cetatea se revoltă alături de Samos împotriva Atenei pentru perceperea unor contribuții grele în Liga de la Delos. A recăzut în puterea atenienilor după numai nouă luni.
Pe timpul Războiului Peloponeziac, Byzantion a fost supus succesiv de Atena sau Sparta. La început a a fost subjugat de Sparta, apoi a fost cucerit de atenianul Alcibiades în anul 408 e.A. După bătălia de la Aigos-Potamos și cucerirea Atenei de către spartani,Războiul Peloponeziac s-a sfârșit, iar spartanul Lisandros a forțat cetatea să alunge garnizoana ateniană și să primească asemănător tuturor cetăților Greciei, un comandant lacedemonian, adică un harmostes, investit atât cu puteri civile cât și militare.
Cleandros era harmostes la Byzantion în anul 401 e.A, atunci când cei "zece mii" de mercenari greci, care participaserâ la războiul dinastic din Persia, au ajuns în retragere pe coastele Bithiniei în fața cetății, sub conducerea lui Xenophon. Anaxibius, comandantul flotei lacedemoniene, la solicitare regelui Artaxerxes, s-a angajat să-i trecă pe greci peste strâmtoare, să le plătească ce li se datora din războiul civil persan și să le acorde alimente când vor ajunge la Byzantion. Dar la apropierea mercenarilor greci refugiați, a dispus închiderea porților cetății. Iritați de acea perfidie, mercenarii greci au doborât porțile și au intrat în oraș. Numai Xenophon a reușit să împiedice jefuirea și preluarea în posesie a orașului dovedit ostil. Aliat cu Rodos și Chios, Byzantion s-a eliberat de jugul despotic atenian, în anul 364 e.A. După o perioadă de război social, timp în care generalul și mercenarul atenian, Chares, a încercat să aducă orașul la ascultare (357 e.A), Atena a fost forțată să-i recunoască independența. La puțin timp după izbucnirea celui de al doileaRăzboi sacru, Philippes al II-lea, regele Macedoniei, încercând să-și îndindă hegemonia asupra tuturor statelor Greciei, a încercat să cucerească cetatea în anul 340 e.A, dar dupăun asediu lung a fost forțat de generalul atenian Phocion să se retragă în anul următor. Pe timpul acelui asediu o legendă a plasat intervenția zeiței Hecate Phosphoros, care a agitat torțe în timpul nopții făcând vizibile trupele macedonene. Sculați de alarma câinilor cetății, soldații apărători s-au putut apăra victorios. Pe timpul domniei lui Alexandru cel Mare, fiul lui Philippes al II-lea, Byzantion a fost constrâns să recunoască suzeranitatea macedoneană, dar și-a reluat independența sub succesorii lui Alexandru. In anul 279 e.A, o expediție celtică, cre a pătruns până în Tracia sub comanda lui Comontorius, s-a stabilit un timp în împrejurimile Byzantion-ului supunând populația din afara zidurilor. Pentru a salva pământurile lor de devastarea barbarilor, bizantinii au plătit zece mii de piese de aur și un tribut anual de 80 de talanți, până celții au fost exterminați de traci. Pentru a suporta plata acelor sarcini, bizantinii au pus în aplicare o taxă de navigare prin Bosfor, fapt ce a condus la un război cu Rodos-ul, război consemnat de Polybios.
Perioada antică romană
Romanii au apărut la orizontul Greciei în sec. al 3-lea e.A. Au profitat de discordiile interne pentru a supune Illyria grecească în anul 229 e.A, i-au învins pe greci la Kynoscephales în anul 197 e.A, au dizolvat ''Liga etoliană '' în 189 e.A, au în vins regatul Macedonia la Pydna în anul 168 e.A, Epirul în 147 e.A, iar cucerirea Corintului de către consulul Mummius, în 146 e.A a definitivat supunerea greciei și transformarea ei în provincia Ahaia în același an. Bizantion-ul a suportat precum întreaga Grecie tutela Romei. Cetatea a suferit un oarecare declin la început, ca de altfel mai toate cetățile grecești din Asia Mică. Perioada dinastiei antonine la Roma a constituit un apogeu economic, dar cetatea nu și-a recăpătat vechea situație.
Corespondența lui Traianus cu Plinius cel Tânăr descrie orașul ca fiind cosmopolit, datorită mulțimii de călători care soseau la porți și prin piețe. Absența unui număr corespunzător de orașe în Tracia, a justificat politica împăraților din sec. al 2-lea e.N de urbanizare a provinciei, considerată prea vastă și sălbatică. Vechiul Byzantion apărea ca unul din polii elenismului local, alături de Perinth. Ca atare Roma a vegheat la prosperitatea acelor orașe litorale grecești.
Totul s-a schimbat la începutul războiului civil ce a urmat asasinării împăratului Commodus, la sfârșitul anului 192 e.N. In războiul civil care a urmat între pretendenții la tronul imperial, Byzantion s-a aflat de partea generalului Pescennius Niger împotriva lui Septimius Severus. Cel din urmă a supus orașul unui asediu lung și memorabil. După trei ani bizantinii s-au predat,în 196. Invingătorul, iritat, a dispus masacrarea garnizoanei și a magistraților orașului, a distrus orașul și fortificațiile lui puternice. I-a anulat toate privilegiile, lăsâdu-l în situația de simplu orășel. L-a supus, împreună cu toate teritoriile sale, orașului vecin și rival, Perinth,oraș care a avut statut de metropolă până la Constantin cel Mare.
Severus a lăsat Byzantion într-o asemenea stare de ruină și distrugere, încât Dio Cassius, istoricul contemporan care l-a vizitat în acea perioadă, spunea că orașul părea cucerit nu de romani ci de barbari. Totuși, după un timp, la solicitarea fiului său Caracalla, împăratul a îndulcit poziția față de Byzantion. Ca urmare a dispus reconstruirea în mare parte a orașului, l-a înfrumusețat cu noi monumente și l-a rebotezat Antoninia, după supranumele de Antoninus preluat de către Caracalla. Noul nume nu a avut succes decât până la moartea lui Caracalla, câ orașul și-a reluat vechiul nume.
Sec.al 3-lea e.N este om perioadă istorică puțin documentată pentru oraș, cu toate că sursele obișnuite, precum Dio Cassius, Herodianus și Istoria Augusta au făcut unele referințe la el. Orașul s-a găsit mereu pe drumul diverselor expediții contra Parților sau a succesorilor lor, perșii Sasanizi. El și-a păstrat dreptul de a bate monedă până la domnia împăratului Gallianus, care l-a ridicat ca și altor orașe. Acest privilegiu păstrat mult timp constituie o mărturie a importanței orașului. Pe timpul invaziilor gotice, din anul 238 e.N, rolul orașului este învăluit în mister. Lipsit de puternicele lui ziduri de apărare de pe timpul lui Septimius Severus, Byzantion se prezenta fără apărare împotriva expedițiilor barbarilor veniți prin Tracia și de peste Bosfor. Totuși ele este puțin sau deloc atins de acele invazii, spre deosebire de multe orașe ale Propontidei-Propontida. Nu este exclus ca orașul să fi ajuns la înțelegeri cu invadatorii. Fiind o miză a puterii în timpul luptelor dintre tetrarhi, Byzantion a luat succesiv partea lui Maximinus Daia și lui Licinius, până ceConstantin a rămas unic împărat al Imperiului Roman reîntregit, în anul 324 e.N. De atunci, Byzantion-ul nu și-a mai aparținut, fiind inclus în proiectul de recentralizare geografică a imperiului după planurile împăratului unic
_03.JPG)
.jpg)
