Senatul
Senatul, în schimb, n-a avut niciodată autoritatea
și prestigiul celui din Roma;
atribuțiile sale rămăseseră în principiu aceleași, dar cu puteri adesea
limitate. Ca organ consultativ, Senatul (synkletos) pregătea proiectele de legi
și putea fi invitat de împărat să se pronunțe asupra unor probleme importante
de stat; ca adunare politică, ratifica alegerea noului împărat de către armată
și popor; se ocupa și de aprovizionarea capitalei, prezidat fiind în acest caz
de prefect, și de învățământul public. În jurul anului 900 atribuțiile legislative și administrative i-au fost
abolite.
Numărul membrilor Senatului a
fost în continuă creștere. Cum după fondarea noii capitale puțini senatori
părăsiseră Roma, împăratul Constantin a numit peste 300 de senatori din răsăritul
Imperiului; succesorul său a ridicat numărul la 2 000. După răscoala
Nika din 532,
în care fuseseră amestecați și senatori (cărora li s-au confiscat bunurile), Iustinian a reformat Senatul: toți cei ce dețineau înalte
demnități în stat au devenit automat membri, precum și bogați proprietari
funciari. În sec. XI au intrat în Senat și negustori și meșteșugari, încât în
timpul domniei lui Alexios I numărul
membrilor ordinului senatorial trecea de 10 000. Pensiile și gratificațiile le
erau acordate o dată pe an. Împărații promiteau să țină seama de hotărârile
Senatului, dar această promisiune n-a fost respectată niciodată. Devenită în
curând anacronică, această instituție a supraviețuit totuși până la sfârșitul
Imperiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu